Gazul natural se scumpește cu aproape 41%. ANRE a aprobat un tarif de 20,30 lei pentru un metru cub

21/08/2026 -11:02
Imagine

Gazul natural se scumpește în Republica Moldova cu aproape 41%. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședința din 21 august, un tarif de 20 de lei și 30 de bani pentru un metru cub de gaze naturale, cu TVA inclus.

Noul tarif este cu 5 lei și 88 de bani mai mare decât cel actual, de 14,42 lei pentru un metru cub.

Prețul aprobat de ANRE este însă mai mic decât cel solicitat de Energocom. Furnizorul ceruse stabilirea unui tarif de 20,93 lei pentru un metru cub.

Reprezentanții Energocom au explicat necesitatea majorării prin creșterea costurilor de achiziție a gazelor naturale pe piața internațională, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu.

„Solicitarea de ajustare a tarifelor depusă de Energocom este rezultatul unor factori externi, obiectivi și absolut independenți de voința furnizorului. În tariful actual, aprobat în februarie 2026, prețul de achiziție era de 38 de euro per megawatt. Astăzi, în urma escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, noi vedem o tendință reală de creștere, ceea ce impactează direct costurile de achiziție”, a declarat Eugeniu Buzatu, directorul interimar al Energocom, în cadrul ședinței ANRE.

Protest în fața ANRE

În timp ce membrii ANRE examinau solicitarea privind majorarea tarifului, zeci de persoane s-au adunat în fața sediului instituției pentru a protesta față de scumpirea gazelor.

Manifestanții au venit cu pancarte pe care erau înscrise mesaje precum „Voi scumpiți întruna gazul, nu vă e cam gros obrazul?”, „Ei se jură că nu fură, gazu-i scump peste măsură” și au scandat „Vrem să știm pe ce plătim”.

La manifestație au participat și mai mulți politicieni, printre care fosta ministră a Justiției și ex-deputata PAS Olesea Stamate, reprezentanți ai Partidului „Democrația Acasă”, inclusiv deputatul Vasile Costiuc, precum și liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur.

Majorarea aprobată de ANRE înseamnă că, raportat la tariful anterior, consumatorii casnici vor achita cu aproximativ 5,88 lei mai mult pentru fiecare metru cub de gaze naturale consumat.

Imagine