Liderul Partidului „Democrația Acasă” (PDA), Vasile Costiuc, a discutat despre veniturile sale personale și finanțarea formațiunii politice pe care o conduce în cadrul emisiunii „Pe față” de la postul public Moldova 1.
Sursa foto: Facebook/Vasile Costiuc
Costiuc a declarat că în anul 2024 a avut un salariu declarat de 120.000 de lei, iar anterior a obținut venituri din diverse activități economice și mass-media. Împreună cu fratele său, a deținut un atelier de mobilă în Sociteni, însă activitatea a fost întreruptă după un incendiu. Ulterior, s-a orientat spre exportul de fructe, întâmpinând dificultăți din cauza monopolului de pe piață care obliga micii exportatori să lucreze prin intermediari.
„Eu mi-am hrănit familia. Eu n-am umblat cu mâna întinsă”, a afirmat Costiuc, precizând că a încercat mereu să-și asigure existența prin muncă proprie. El a menționat că are studii de profesor de istorie și geografie și că a lucrat și ca jurnalist, respingând informațiile apărute despre lipsa unui loc de muncă ca fiind „propagandă”.
Referitor la finanțarea partidului, Costiuc a explicat că formațiunea a beneficiat de resurse provenite din alocațiile primite în urma voturilor obținute la alegerile anterioare. În 2021, partidul a primit între 40.000 și 43.000 de lei lunar, folosiți pentru plata chiriei sediului, achiziția de combustibil, servicii online și contabilitate.
Conform declarației de avere pentru 2024, Costiuc a indicat venituri totale de 120.000 de lei din salariul de partid și 100.000 de lei din activitatea pe rețelele sociale. Familia sa a raportat și venitul soției, de peste 219.000 de lei, obținut din activitatea la o grădiniță din Durlești, precum și o alocație de aproape 3.500 de lei românești din România. În document sunt menționate și un teren agricol evaluat la circa 6.000 de lei, un apartament cumpărat în 2020, estimat la 40.000 de euro, și un automobil Mercedes din 2015, evaluat la 360.000 de lei.
Amintim că Comisia Electorală Centrală a decis că Partidul „Democrația Acasă” nu va primi alocații de la stat până în noiembrie 2027.