Fermierii nu se dau bătuți. Agricultorii au blocat și astăzi vama Leușeni începând cu ora 10:35. Astfel, circulația vehiculelor este blocată, iar oamenii legii sunt prezenți pentru a menține ordinea publică și a restabili fluxul în trafic, anunță Poliția de Frontieră, scrie unimedia.info.
„În această situație, recomandăm călătorilor să opteze din timp pentru alternativele disponibile, cum ar fi: PTF Sculeni, PTF Costești sau PTF Leova-Bumbăta, pentru a evita eventualele neplăceri și întârzieri.
Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, critică reacția ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, la protestele fermierilor, care au avertizat că dacă nu vor fi auziți de guvernare, vor bloca accesul către Vama Leușeni în ambele sensuri, astăzi. „Ministrul Agriculturii zice că nu a primit nicio solicitare de la fermieri! Кафка отдыхает. Cu așa ministru, țara trebuie să fie redenumită în Absurdistan”, a scris Slusari, într-o postare pe Facebook.
Protestele agricultorilor au cuprins toată țara. Ieri, mai multe tractoare au fost scoase pe trasee, iar Poliția de Frontieră a anunțat că de la ora 12:15, drumul de acces spre vama Leișeni-Albița a fost blocat de fermieri.
Fermierii care au blocat punctul de trecere Leușeni- Albița au anunțat că se retrag, dar nu pentru mult timp. Aceștia au pus o condiție guvernării, solicitând să fie soluționată până pe 14 februarie dimineața. În caz contrar, agricultorii au amenințat că vor bloca accesul spre vama Leușeni în ambele sensuri.