În România, peste doar două zile se anunţă 28 de grade Celsius. Nu sunt, totuşi, veşti bune. Valul de căldură va fi urmat de furtuni violente.
Vremea trece dintr-o extremă în alta. Marţi se anunţă 21 de grade Celsius inclusiv la "polul frigului" în depresiuni, iar localnicii din sud şi est se vor răsfăţa la 28 de grade ca vara. Apoi, urmează alte şocuri termice, scrie Observator.
De la mijlocul săptămânii viitoare, cicloanele formate deasupra Mării Mediterane vor aduce şi în zona noastră averse însoţite de tunete şi fulgere. Ploile pot lăsa pe alocuri cantităţi importante de apă şi nu este exclus să apară grindină şi vijelii.