Un vapor uriaș care transporta 3.000 de mașini a luat foc. Echipajul a abandonat nava în flăcări

05/06/2025 -19:05
Imagine

Echipajul unei nave de marfă care transporta aproximativ 3.000 de vehicule, inclusiv 800 de vehicule electrice, a abandonat nava în largul coastelor statului Alaska după ce la bord a izbucnit un incendiu, a anunțat miercuri operatorul Zodiac Maritime.

Cei 22 de membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță de pe navă după ce nu au reușit să stingă incendiul, a precizat compania Zodiac, care se concentrează acum pe operațiunile de salvare a navei. Aceștia au fost evacuați cu ajutorul bărcilor de salvare și transferați pe o navă comercială aflată în apropiere, în colaborare cu Paza de Coastă a Statelor Unite, conform Reuters.

Nava Morning Midas se afla la 482 km sud-vest de Adak, în Alaska, a anunțat Paza de Coastă pe contul său de X.

Nava, care navighează sub pavilion liberian, a plecat din portul Yantai, China, pe 26 mai și se îndrepta spre Lazaro Cardenas, Mexic, potrivit datelor LSEG.

Fumul a fost observat inițial ridicându-se de pe o punte încărcată cu vehicule electrice, a precizat compania. Nu este clar ce marcă de vehicule transporta nava.

Incendiile legate de vehicule electrice la bordul navelor sunt dificile de stins din cauza căldurii generate și a riscului de reaprindere, care poate persista timp de mai multe zile.

Paza de Coastă a anunțat că a trimis un echipaj aerian și o navă de patrulare pentru a ajuta în gestionarea situației, iar trei alte nave se aflau deja la fața locului.