Bărbatul a crezut că vorbește cu o celebră cântăreață populară din Republica Moldova și timp de doi ani cât au comunicat prin Facebook, deși nu s-au văzut niciodată, i-a trimis ,,vedetei” peste 20 de mii de lei românești. ,,Vedeta” era de fapt un bărbat de 35 de ani din Suceava, care folosea un cont fals al presupusei cântărețe de la noi.
Bărbatul din Suceava a fost ridicat de mascați și polițiști români și este acuzat de fraudă informațională. Povestea datează din februarie 2016, când cei doi au început să comunice pe rețeaua de socializare. Bărbatul de 35 de ani, din Suceava, s-a dat drept o cântăreață de muzică populară din Republica Moldova. I-a vorbit frumos timișoreanului și l-a convins, timp de aproape doi ani, să-i trimită bani din când în când. Mai mult, tot timpul găsea scuze să nu vorbească la telefon. Omul îndrăgostit a făcut atâtea transferuri bancare încât în final, când a tras linie, a constatat că i-a dat peste 20.000 de lei, raportează realitatea.net.„Din cercetări a reieșit că, începând cu luna februarie 2016, cel în cauză ar fi creat un cont fals pe o rețea de socializare, utilizând identitatea unei persoane de sex feminin și ar fi corespondat cu un bărbat, pe care l-ar fi determinat să-i trimită, în repetate rânduri, bani prin intermediul unui sistem de transfer rapid. În această perioadă, victima i-ar fi trimis celui în cauză peste 20.000 de lei”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.Când în cele din urmă s-a săturat de scuzele găsite de așa-zisa cântăreață, timișoreanul i-a propus o nouă întâlnire. Suceveanul a refuzat, din nou, așa că victima îndrăgostită a început să-și pună tot mai multe întrebări. Într-un final, s-a dus la Poliție, iar oamenii legii au cercetat totul. Așa l-au găsit pe bărbatul de 35 de ani din Suceava, care a fost reținut, în 5 februarie, în urma unor percheziții. Polițiștii au ridicat două telefoane mobile, o tabletă și înscrisuri.Omul este acuzat de fraudă informatică și riscă să stea ani buni la închisoare. El a fost reținut pentru 24 de ore și a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș. La activități au participat și polițiști din cadrul B.C.C.O. Cluj, B.C.C.O. Alba-Iulia și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava.[blockquote-quoted]S-a aflat cine este interpreta din Moldova cu profilul căreia un escroc a sustras 100.000 lei de la un timișorean[/blockquote-quoted]