Un tată și fiul său și-au găsit sfârșitul la un șantier de construcții din Franța, după ce un zid s-a prăbușit peste ei

20/01/2024 -22:16
Imagine

Momente cumplite pentru o familie din România. Un bărbat în vârstă de 52 de ani și fiul său de 21 de ani și-au găsit sfârșitul chiar la locul de muncă, joi, 18 ianuarie.

Cei doi lucrau pe un șantier din Franța, în localitatea Istres atunci când a avut loc incidentul teribil. Mai exact, un zid s-ar fi prăbușit peste ei, însă nu se știe în ce circumstanțe.

A fost o adevărată desfășurare la fața locului. 30 de pompieri, inclusiv specialiști în astfel de operațiuni de salvare au fost mobilizați ca să scoată victimele de sub dărâmături. Din păcate, bărbatul a fost declarat decedat, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru el. Fiul său a fost și el scos, însă la doar câteva ore a decedat.

Mama băiatului ar fi fost cea care a sunat după ajutor, a informat France Info, citat de  Digi 24.