Un tânăr de 22 de ani a făcut stop cardiac în timp ce-şi susţinea echipa favorită. Meciul a fost întrerupt de moartea suporterului

30/01/2022 -22:05
Imagine

Clubul Fulham a anunţat, sâmbătă seară, decesul unui sporter, victimă a unui stop cardiac în timpul meciului cu Blackpool din Championship, scrie news.ro.

Meciul din liga a doua engleză dintre Fulham şi Blackpool (scor 1-1) a fost întrerupt pentru mai bine de patruzeci de minute, sâmbătă seară, în prima repriză a partidei de pe Stadionul Craven Cottage. Fanului i s-a făcut rău în tribune şi i s-a acordat imediat primul ajutor de către echipele medicale ale celor două cluburi. Tânărul de 22 de ani a fost preluat de o ambulanţă şi transferat la spital, dar, din păcate, nu a supraviețuit.

Tânărul de 22 de ani a murit în timpul meciului

Cu o imensă tristeţe îi informăm pe fani cu privire la trecerea în nefiinţă a suporterului Paul Parish”, se arată pe pagina oficială de Twitter a clubului Fulham. Nu este prima dată în acest sezon când un astfel de incident are loc în Anglia. În octombrie, victima a putut fi salvată la timp, după o intervenţie rapidă a echipelor medicale ale formaţiilor Newcastle şi Tottenham în tribunele arenei St James' Park.