Un șofer grăbit și-a filmat propriul accident. A rupt câţiva copaci pe bd. Ştefan cel Mare din Capitală

13/09/2022 -12:23
Imagine

Încă o consecință dureroasă a deplasării pe benzile dedicate pentru transportul public. În seara zilei de ieri, în jurul orei 17:00, pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, lângă Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Buiucani, au intrat în contact două automobile. Traficul a fost îngreunat o vreme, scrie autoblog.md.

Nu trebuia să se întâmple, însă acesta a fost un risc la care s-a expus persoana ce manipula sedanul marca Citroen, odată ce a intrat grăbită pe banda cea mai apropiată de trotuar.

Interesant mai este că momentul producerii accidentului a fost filmat chiar de camera de bord din această maşină.

Din ce se poate vedea, conducătorul unui Toyota RAV4 a intenționat să vireze la dreapta pentru a intra într-o curte de lângă business centrul Kentford, însă nu s-a asigurat complet şi nu este clar, din cauza calităţii imaginilor video, dacă a inclus semnalizatorul de direcţie.

În acelaşi timp s-a apropiat autoturismul alb al cărui şofer ar fi încercat să evite o lovitură puternică, astfel încât l-a direcţionat pe acostament, acolo unde a rupt câţiva copaci şi un indicator, după care s-a oprit pe trotuar.

Din fericire nimeni nu a avut de suferit. Ancheta va stabili toate circumstanțele și care dintre șoferi se face vinovat.