Un refugiat sirian, fugit în urmă cu 8 ani din țara lui, a devenit primar în Germania

03/04/2023 -20:45
Imagine

Locuitorii unui sat din Germania au ales duminică un refugiat sirian în postul de primar cu o majoritate absolută de 55,41% de voturi, a anunţat municipalitatea, scrie presa internațională.

În vârstă de 29 de ani, Ryyan Alshebl, care a fugit din Siria în 2015, a candidat fără afiliere politică pentru postul de primar în localitatea Ostelsheim, situată în landul Baden-Württemberg din sud-vestul Germaniei. Deşi a candidat ca independent, el este totuşi membru al Partidului Verde, scrie Agerpres.

El a spus despre experienţa din campania electorală că a fost „în mare măsură bună”. La vârsta de 21 de ani, Ryyan Alshebl a fugit din oraşul său natal Sweida din sudul Siriei. Apoi a lucrat timp de şapte ani în administraţia primăriei unei localităţi din apropiere, Althengstett. Ca primar, a precizat că intenţionează să se mute în Ostelsheim.

Ryyan Alshebl este probabil primul primar sirian din sud-vestul Germaniei. Conform Asociaţiei Municipalităţilor din Baden-Württemberg, nu au mai existat candidaţi cu rădăcini siriene până acum.

Bărbatul a câştigat alegerile de duminică în faţa a doi contracandidaţi care au concurat la rândul lor ca independenţi.