România TV, post de televiziune de peste Prut fondat de fugarul Sebastian Ghiță, a dat publicității un comunicat în care își cere scuze că a invitat-o într-o emisiune pe vicepreședinta Partidului „Șor”, Marina Tauber, vizată în două cauze penale pornite pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat” și „falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii”.
România TV susține că „nu a fost și nu va fi o platformă unde ideile putiniste să poată fi expuse, nu împărtășește idei antidemocratice și destabilizatoare, iar pe viitor vor fi aplicate criterii mult mai stricte în selectarea invitaților și în ceea ce privește toleranța moderatorilor față de anumiți invitați și ideile lor”, notează g4media.ro.
„Dintr-o gravă și regretabilă eroare, în data de 28 februarie, în emisiunea „Punctul culminant”, liderului protestarilor de la Chișinău, Marina Tauber, i s-a dat posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere (…). Exprimând încă o dată regretul pentru această întâmplare, asigurăm toate entitățile interesate că astfel de situații nu se vor repeta”, susține România TV în comunicat.
România TV, televiziunea fondată de fugarul Sebastian Ghiță, i-a dat platformă marți seară, 28 februarie, timp de peste o oră Marinei Tauber, vicepreședinta Partidului „Șor”. Tauber a fost invitată în emisiunea lui Victor Ciutacu în ziua în care ea a organizat un nou protest împotriva conducerii pro-occidentale a R. Moldova.
Marina Tauber a prezentat în intervențiile de la România TV narațiunile propagandei ruse: Maia Sandu vrea să târască R. Moldova în război, Maia Sandu distruge economia și nivelul de trai al populației, R. Moldova trebuie să stea departe de orice alianță, notează sursa citată.
În emisiunea România TV nu a fost prezent nici un reprezentant al autorităților de la Chișinău care își să expună punctul de vedere.