Un pompier a fost rănit în incendiul de la Buiucani

23/10/2021 -15:36
Imagine

Un pompier a fost rănit în timpul intervenției de pe strada Ion Pelivan, acolo unde mansarda unui bloc a fost cuprinsă de flăcări.

Foto: IGSU

Potrivit IGSU, pompierul a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru investigații și îngrijiri medicale. Viața acestuia nu este în pericol.

Incendiul a fost localizat. Au fost create 4 sectoare de lupta. Pompierii continuă lucrările de lichidare a arderii, de spălare și demontare a construcției. Suprafața estimativă de ardere este de 800 metri pătrați.

Pompierii încă lucrează la fața locului.