Tragedie în capitală. Un pacient în vârstă de 76 de ani, internat în Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, a căzut de la etajul instituției medicale, scrie echipa.md.
Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, incidentul tragic s-a produs în dimineața de 18 decembrie, poliția fiind alertată la ora 06.15.
La locul tragediei s-a deplasat grupa operativă, dar și medicul legist. În cadrul documentării, polițiștii au stabilit că victima are 76 de ani. Bărbatul era internat în instituția medicală.
În urma examinării cadavrului, medicul legist nu a depistat semne de moarte violentă, cu excepția celor caracteristice căderii de la înălțime.
Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Amintim că un caz similar a avut loc acum o săptămână, la Spitalul raional Soroca. Acolo un pacient de 66 de ani, proaspăt operat la stomac, ar fi căzut de la etajul 2 al instituției medicale. Acesta a decedat a doua zi, în secția de reanimare.