Un nou tip de escrocherie: Cetățenii primesc mesaje false despre datorii la Fisc

10/03/2023 -17:07
Imagine

Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii să fie vigilenți în contextul apariției unui nou tip de escrocherie cu utilizarea datelor și simbolicii autorității fiscale.

Aceasta se manifestă prin expedierea aleatorie către contribuabili a mesajelor electronice, prin care se solicită achitarea unor presupuse restanțe către bugetul de stat.

În cazul recepționării unor astfel de notificări, Serviciul Fiscal de Stat roagă cetățenii să informeze imediat organele de drept. Datele de contact ale subdiviziunilor SFS le găsiți aici.

La fel, contribuabilii se pot adresa la orice Direcție deservire fiscală pentru a obține informația despre situația fiscală curentă.

În cazul deținerii semnăturii digitale (electronică sau mobilă), există posibilitatea verificării existenței obligației fiscale a impozitului pe venit prin intermediul serviciului online „Contul curent al contribuabilului” din cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”.

Pentru verificarea online este necesar de efectuat următorii pași:

1: accesați SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” de pe portalul www.sfs.md;

2: accesați butonul „Autentificare”;

3: accesați butonul „Autentificare M-Pass”;

4: selectați modalitatea de autentificare;

5: accesați butonul Servicii;

6: accesați serviciul „Contul curent al contribuabilului”;

7: generați raportul „Contul curent detaliat”.