Doi cetăţeni români au fost răniţi într-un accident rutier produs în Bulgaria, fiind implicate trei autoturisme, din care două înmatriculate în România.
Din informaţiile obţinute de Ministerul româna de Externe, cei doi se află în stare gravă, fiind internaţi în ţara vecină. Alţi patru români au fost implicaţi în accident.
Accidentul rutier s-a produs în 8 august 2022, ora 13.30, în Bulgaria, între localităţile Tsarichino şi Kremena, în care au fost implicate trei autoturisme, dintre care două înmatriculate în România.
"Potrivit datelor preliminare comunicate de către autorităţile locale, în urma accidentului, două persoane de cetăţenie română au fost rănite, iar alte două persoane, de altă cetăţenie, au decedat. În accident au mai fost implicaţi alţi patru cetăţeni români, care nu au suferit leziuni sau alte vătămări", a precizat MAE.
"Din informaţiile obţinute de la reprezentanţii spitalului, cele două victime, cetăţeni români, se află în stare gravă, internate la terapie intensivă, respectiv chirurgie, fiind luate toate măsurile necesare pentru acordarea asistenţei medicale specifice", a adăugat MAE.
De asemenea, MAE a informat că autorităţile locale bulgare au deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs accidentul.