Un cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 48 de ani, care se afla la volanul unui autocamion, a fost depistat sub influența băuturilor alcoolice în timp ce traversa punctul de trecere a frontierei Sculeni, pe partea României.
Potrivit Poliției de Frontieră din România, bărbatul s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, transmite publika.press.
În timpul verificărilor, oamenii legii au constatat că acesta era incoerent și emana halenă alcoolică. A fost supus testării alcoolscopice, rezultând o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Drept urmare, bărbatul a fost condus la sediul Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Iași pentru a fi supus testului cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.