Un lan cu pepeni verzi, distrus de persoane necunoscute la Glodeni

04/08/2022 -18:22
Imagine

Recolta de pepeni verzi a unui agricultor din nordul țării a fost distrusă de persoane necunoscute.

Imagini de la fața locului au fost publicate pe o rețea de socializare, scrie stiri.md.

Potrivit bărbatului cazul a avut loc în localitatea Fundurii Vechi din raionul Glodeni.

"A fost distrus un ar de pepeni verzi. Le doresc sănătate celor care au făcut acest lucru. Bravo. Noi deja îi strângem. Vor mânca animalele. Dacă aveți vreo informație vă rog să ne spuneți", a declarat bărbatul indignat.

Potrivit acestuia, lotul de pepeni verzi a fost distrus pe parcursul nopții.