Un bărbat este căutat de poliție, după ce a furat o sumă mare de bani din biroul unei companii.
Bărbatul din imagini este căutat de către angajații Inspectoratului sectorului Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, pentru comiterea unui furt, scrie www.jurnal.md.
Cazul a avut loc la data de 4 august. Suspectul a pătruns prin acces liber în biroul unei companii amplasată pe strada Doina, unde din geanta unei femei a sustras suma de 24.000 de lei.
Victima a declarat că a ieșit pentru câteva momente din birou, lăsând geanta fără supraveghere, iar la întoarcere a depistat lipsa banilor.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt, iar conform legislației suspectul riscă o pedeapsă cu amendă, muncă neremunerată în folosul comunităţii sau închisoare de până la 4 ani.
Persoanele care l-au recunoscut, sunt rugate să comunice informaţiile la numărul de contact: 069 695 447, 069 223 906