Un cuplu din Edineț a fost reținut ieri, 17 noiembrie, de către polițiști și procurori, fiind învinuit de trafic de copii.
Tânăra de 26 de ani și concubinul său, un bărbat de 33 de ani, anterior condamnat, au pus la punct un plan cum să obțină niște câștiguri.
Astfel, cei doi au adăpostit o minoră și prin încurajare și promisiuni au pus-o să lucreze la o livadă, fără a o remunera. Mai mult, folosindu-se de starea social vulnerabilă a minorei, prin amenințări și violență, cuplul a impus-o să presteze servicii sexuale bărbaților.
Acțiunile infracționale au avut loc în perioada august-septembrie curent.
La data de 17 noiembrie, persoanele au fost reținute pentru 72 de ore și au fost puse sub învinuire. Totodată, a fost înaintat un demers pentru aplicarea măsurii de arest preventiv pentru 30 de zile, care a fost admis.
Dacă vinovăția le va fi dovedită în instanța de judecată, cei doi riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.
Totodată, în cadrul percheziției la domiciliul acestora, au fost depistate și ridicate droguri în proporții deosebit de mari, telefoane mobile și alte obiecte care pot avea aderență la caz.
Faptele cu privire la păstrarea de droguri sunt examinate în continuare de către organele de drept.