Un bărbat de 56 de ani, fiind la ghidonul unei biciclete, a fost lovit mortal de un automobil, la volanul căruia se afla un conducător auto în stare de ebrietate. Drept urmare, șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.
Potrivit oamenilor legii, poliția din Râșcani a intervenit la documentarea unui accident rutier, care s-a produs ieri, 2 martie, în jurul orei 20:00, pe traseul M-5, localitatea Corlăteni.
Conform investigațiilor preliminare, un bărbat de 40 de ani din Bălți, conducând un automobil de model Daewoo a lovit un biciclist în vârstă de 56 de ani, locuitor al municipiului Bălți. În urma impactului biciclistul a decedat pe loc.
Șoferul a fost supus testării alcoolscopice, rezultatul indicând o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,72 mg/l. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.
Un proces penal a fost inițiat pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului rutier și pentru a primi o decizie legală conform legii.
În acest context, poliția îndeamnă toți participanții la trafic să respecte regulile rutiere și să evite consumul de alcool înainte de a urca la volan.