Un tânăr de 29 de ani, cunoscut în anturaj sub porecla „fotbalistul”, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, după ce a provocat arsuri grave unui cunoscut, în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool.
Incidentul s-a petrecut în seara de 10 iulie 2025, într-o casă părăsită din municipiul Chișinău, unde victima, un bărbat fără adăpost, își găsise adăpost temporar. Deși cei doi obișnuiau să consume frecvent alcool împreună, în acea seară, o ceartă spontană a degenerat rapid. În timpul altercației, inculpatul a stropit victima cu benzină și a aruncat spre el o țigară aprinsă, aparent sub pretextul unei „glume”.
Victima, aflată în stare avansată de ebrietate, a reușit să-și scoată haina în flăcări și să evite consecințe fatale, însă a suferit arsuri de gradele I-III pe 40% din suprafața corpului, inclusiv la nivelul feței, gâtului, toracelui, abdomenului și membrelor superioare, fiind afectate și căile respiratorii.
În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut vina și a cerut procedură simplificată. Nu este la prima abatere, având condamnări anterioare pentru escrocherie și trafic de droguri.
Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.