Un bărbat în vârstă de 64 de ani a murit subit la locul de muncă. Acesta activa într-un magazin de dulciuri din Capitală.
Natalia Stati, ofițera de presă din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău a confirmat pentru www.stiri.md că, astăzi, grupa operativă care s-a deplasat la fața locului, a identificat persoana decedată la locul de muncă, fiind solicitat și medicul legist.
Conform oamenilor legii, incidentul s-a produs pe strada Albișoara din Chișinău. Polițiștii au stabilit că bărbatul de 64 de ani, activa la un magazin de dulciuri, iar din discuțiile cu angajații, aceștia au comunicat că bărbatul, la un moment dat, a căzut jos, fără a mai prezenta semne de viață.
În urma examinării cadavrului de către medicul legist, semne de moarte violentă nu au fost depistate, iar corpul neînsuflețit a fost transportat la CML, pentru a stabili cauza exactă a decesului.
Pe caz a fost inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstanțelor.