Un băiat de 10 ani a fost mușcat de un rechin într-o stațiune din Bahamas

19/01/2024 -08:56
Imagine

Un băiat în vârstă de 10 ani din Maryland a fost mușcat de un rechin într-o stațiune din Paradise Island, Bahamas.

Accidentul a avut loc luni după-amiază, în timp ce copilul participa la o expediție în Shark Tank, se arată într-un comunicat de presă al poliției, scrie stirileprotv.ro cu referire la CNN.

Paradise Island găzduiește mai multe stațiuni, inclusiv stațiunea Atlantis. Poliția nu a identificat stațiunea în care a avut loc atacul.

Băiatul a fost mușcat de piciorul drept și a fost dus la spital, unde starea sa a fost catalogată ca fiind stabilă, a precizat poliția.

Poliția nu a oferit detalii despre specia de rechin care l-a mușcat pe copil. Poliția nu a răspuns nici la solicitarea CNN de a obține mai multe informații.