Un autobuz cu muzicieni s-a prăbușit într-o prăpastie: 13 morți și 29 de răniți grav

15/04/2023 -23:03
Imagine

Un autobuz de pasageri care transporta zeci de membri ai unei trupe de muzică a derapat sâmbătă de pe o autostradă şi a căzut într-un râpă în vestul Indiei, ucigând 13 persoane şi rănind alte 29, a anunţat poliţia. 

Autobuzul se îndrepta spre Mumbai, capitala financiară a Indiei, în statul Maharashtra, din oraşul Pune, unde muzicienii susţineau un spectacol, a declarat Atul Zende, un ofiţer de poliţie. Cauza exactă a accidentului nu este cunoscută deocamdată.

Zende a declarat că majoritatea pasagerilor care au murit făceau parte dintr-o formaţie muzicală din Mumbai, conform CBS News și realitatea.net.

El a precizat că salvatorii au scos răniţii grav din epava autobuzului şi i-au trimis la spital.

Premierul indian Narendra Modi şi-a exprimat „tristeţea” faţă de accident şi a anunţat ajutoare financiare pentru familiile victimelor.

Accidentele rutiere mortale sunt frecvente în India din cauza şofatului imprudent, a drumurilor prost întreţinute şi a vehiculelor învechite. Potrivit poliţiei, peste 110.000 de persoane îşi pierd viaţa în fiecare an în accidente rutiere în India.