Autoritatea Națională de Integritatea (ANI) a depistat avere nejustificată în valoare de 246.960 de lei la un inspector al Postului vamal Leușeni, acumulată în perioada 2022-2023.
„Se constată existența diferenței substanțiale și deținerea averii cu caracter nejustificat, în mărime de 246.960 de lei, diferență constatată între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate în 2022-2023 de către subiect și membrii de familie”, se menționează în actul de constatare emis de ANI, transmite tvrmoldova.md.
De cealaltă parte, inspectorul a spus că omisiunile admise în declarațiile de avere nu au fost făcute intenționat. El a indicat în răspunsul remis ANI că toate cheltuielile familiei sale au acoperire de fonduri legale și certe.
În același timp, unele sume de bani, a subliniat el, nu aparțin familiei sale, fiind mijloace transmise prin intermediul apropiaților săi unor beneficiarii efectivi.
Același angajat al Serviciului Vamal a fost supus verificărilor în 2022, dar ANI nu a depistat nicio ilegalitate în bunurile pe care le deține.