ULTIMA ORĂ! Prima măsură luată de Vladimir Putin împotriva României. Decizia luată în urmă cu puțin timp

27/02/2022 -01:00
Imagine

Războiul din Ucraina afectează emoțional întreaga omenire. Care este prima măsură luată de președintele Vladimir Putin împotriva României. Ce restricții au fost impuse de Rusia României. Decizia a fost luată în urmă cu puțin timp.

„Ca reacţie la decizia inamicală a autorităţilor aeronautice române, s-a decis introducerea de restricţii pentru companiile aeriene înregistrate în România privind efectuarea curselor în Rusia şi tranzitarea spaţiului aerian rus", a transmis Agenţia Federală rusă pentru Transport Aerian (Rosaviatsiya).

De asemenea, Rusia a luat această măsură și în cazul Cehiei, Bulgariei și Poloniei, după ce țările au interzis zborurile din cauza atacurilor ordonate de Vladimir Putin în Ucraina, scrie spynews.ro.

Rusia a luat decizia de închide spațiul aerian pentru avioanele care sunt înregistrate în țara noastră

România a luat decizia de a interzice zborurile din Rusia astăzi, în jurul orei 15.00, potrivit reprezentanților de la Autoritatea Aeronautică Civilă. Această măsură a fost luată de țara noastră din cauza războiului din Ucraina.

Aeronavele operatorilor înregistrați în Rusia nu mai au dreptul de a intra in spațiul aerian al României decât în cazuri de urgență, dar și a zborurilor umanitare.