Ultima oră! Posibil scenariu de puci la Moscova. Centrul capitalei ruse a fost închis. Unitățile de elită ale lui Putin sunt în alertă și arestează mai mulți militari de rang înalt

08/10/2022 -21:40
Imagine

Posibil scenariu de puci la Moscova, potrivit unor relatări independente, dar și serviciilor secrete ucrainene. Numeroși militari ar fi fost arestați, iar unitățile militare din zona capitalei Rusiei au fost puse în alertă maximă.

Sâmbătă, în jurul orei locale 18:00, toate ieșirile din Moscova ar fi fost blocate de forțe armate, raportează surse independente, potrivit ziare.com.

Serviciile de navigație arată ambuteiaje mari pe șoselele de la periferia capitalei Rusiei.

Potrivit surselor de informare ucrainene, la Moscova sunt în desfășurare numeroase arestări ale ofițerilor cu ranguri militare înalte. Traficul în centrul orașului este blocat, scrie pravda.com.ua.

Se pare că în capitala Rusiei a început un complex de „măsuri” îndreptate împotriva armatei, iar unitățile diviziei operaționale Dzerjinski, elita Gărzii Ruse, se îndreaptă spre centru Moscovei, împreună cu unitățile de poliție.

Ar fi vorba și despre numeroase rețineri și arestări ale cadrelor militare, dar mass-media rusă nu raportează deocamdată nimic.

Din ce in ce mai mulți „actori din sistemul politic” rus își înmulțesc criticile la adresa conducerii Ministerului rus al Apărării în urma eșecurilor militare care persistă pe câmpurile de luptă în Ucraina în ultimele săptămâni.