Ultima oră! Marina Tauber revine în arest la domiciliu

25/10/2022 -14:21
Imagine

Marina Tauber va petrece următoarele 30 de zile în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de către magistrații Curții de Apel după ce procurorul de caz a contestat cu recurs încheierea instanţei de judecată prin care în privinţa învinuitei Marina Tauber măsura preventivă „arestarea la domiciliu” a fost înlocuită cu „liberarea provizorie sub control judiciar”.

Amintim că Marina tauber a fost eliberată din arest la domiciliu și plasată sub contro, judiciar.

Ea a fost reținută pe 21 iulie, zi în care a rămas fără imunitate parlamentară. Marina Tauber a fost pusă sub învinuire pe două capete de acuzare: acceptarea cu bună știință a finanțării Partidului Șor din partea unui grup criminal organizat, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii pentru primul semestrul al anului curent, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate. 

Pe 30 iulie, magistrații au admis demersul procurorilor anticorupție și au eliberat mandat de arestare pe numele deputatei pe un termen de 30 de zile, iar ulterior măsura i-a fost prelungită, aceasta fiind plasată în Penitenciarul nr. 13, iar apoi în arest la domiciliu.

sursa: www.tvrmoldova.md