UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

14/07/2024 -09:25
Imagine

Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk este amenințată cu amenzi usturătoare din partea Uniunii Europene pentru că nu respectă legislația europeană privind rețelele sociale, relatează Politico.

Comisia Europeană a declarat vineri că X a încălcat Legea privind serviciile digitale (DSA), care a intrat în vigoare anul acesta şi a fost concepută pentru a controla mai bine conţinutul online, transmite Digi24.ro

Platforma a intrat în vizorul UE încă de când Musk a preluat compania în 2022. 

Comisia Europeană supraveghează X și douăzeci dintre cele mai mari platforme online din lume, inclusiv Facebook, YouTube. Ancheta executivului UE asupra platformei lui Musk a fost deschisă în decembrie 2023 și a fost prima investigație oficială. 

În concluziile preliminare ale investigaţiei, UE arată că decizia de a permite oricui să plătească pentru a obţine o bifă albastră ar înşela milioane de utilizatori, făcându-i să creadă că un anumit conținut este de încredere, atunci când nu era neapărat. 

Bifele albastre au fost create inițial ca o modalitate de a verifica utilizatori precum oficiali guvernamentali, persoane publice și jurnaliști, în eforturile de a limita dezinformarea, dar Musk a schimbat această politică, permițând utilizatorilor să cumpere aceste bife. 

Bruxelles a adăugat că practicile X nu au respectat DSA în mai multe domenii, cum ar fi interzicerea utilizării unor tehnici înşelătoare folosite pentru a manipula comportamentul utilizatorilor, precum şi transparenţa în ceea ce priveşte publicitatea şi permiterea accesului adecvat la date pentru cercetători. 

X are dreptul să se apere împotriva acuzațiilor și să propună măsuri pentru a atenua preocupările UE. 

Încălcările DSA ar putea duce la amenzi de până la 6% din veniturile globale ale X.