Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de liderul ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, că un summit trilateral la care să participe și președintele rus Vladimir Putin ar putea reprezenta „o șansă bună” de a pune capăt războiului din Ucraina.
Foto: Getty Images
Trump a precizat că va discuta cu Vladimir Putin după întâlnirile programate luni la Casa Albă cu Zelenski și oficialii europeni. „Tocmai îi spuneam președintelui Zelenski că am vorbit cu președintele Putin indirect și vom avea o convorbire telefonică imediat după aceste întâlniri de astăzi. Poate vom avea, poate nu, o trilaterală. Dacă nu avem o trilaterală, luptele continuă, dar dacă vom avea, cred că există o șansă bună să punem capăt războiului. Putin așteaptă apelul meu când terminăm această întâlnire”, a declarat liderul american.
La rândul său, Volodimir Zelenski, aflat lângă Donald Trump în Biroul Oval, s-a declarat pregătit pentru un summit trilateral cu președinții Rusiei și Statelor Unite. „Trebuie să oprim acest război, să oprim Rusia”, a subliniat președintele ucrainean, citat de CNN, adăugând că Ucraina are nevoie în continuare de sprijinul partenerilor americani și europeni.
„Am susținut ideea Statelor Unite – a președintelui Trump, personal – de a opri acest război, de a crea o modalitate diplomatică de a încheia acest război”, a mai spus Zelenski.
Discuțiile de la Casa Albă au loc în contextul unor eforturi diplomatice intensificate pentru identificarea unei soluții de pace, pe fondul presiunilor internaționale și a dorinței de a evita escaladarea conflictului din Ucraina.
VEZI ARTICOLE