Donald Trump a declarat că i-a transmis președintelui Rusiei, Vladimir Putin, să se concentreze pe o soluție pașnică pentru războiul din Ucraina și să nu se implice în dosarul dezarmării nucleare a Iranului. Declarațiile au fost făcute după o convorbire telefonică între cei doi lideri, Trump relatând presei la Casa Albă că Putin ar fi sugerat implicarea sa în chestiunea îmbogățirii uraniului iranian, scrie The Moscow Times.
„Putin mi-a spus că ar dori să participe la îmbogățirea [uraniului] iranian, dacă poate să ne ajute. I-am răspuns: «Aș prefera să participați la oprirea războiului cu Ucraina»”, a afirmat Trump. Subiectul îmbogățirii uraniului de către Iran este prezentat drept unul dintre principalele obstacole în negocierile pentru o înțelegere cu Teheranul.
În același context, Trump a declarat pentru Axios că SUA nu vor ridica blocada maritimă aplicată Iranului în Strâmtoarea Ormuz până când autoritățile iraniene nu vor accepta o înțelegere care să îndeplinească cerințele Washingtonului. Președintele american a susținut că această metodă ar fi „mai eficientă” decât reluarea bombardamentelor și a reiterat că Iranul „nu trebuie să aibă arme nucleare”. Totodată, Trump a afirmat că iranienii ar încerca să ajungă la o soluție și „nu vor” ca blocada să continue.
Despre discuția cu Putin, Trump a spus că a fost una „bună” și că i-a propus liderului rus „un mic armistițiu”, exprimându-și convingerea că acesta ar putea accepta. El a mai declarat că Putin „ar dori să vadă o soluție pentru Ucraina” și a sugerat că o înțelegere ar fi putut fi posibilă „cu ceva timp în urmă”, însă „anumite persoane” ar fi împiedicat-o.
La rândul său, Kremlinul a anunțat că Putin i-ar fi comunicat lui Trump disponibilitatea de a declara un armistițiu temporar în Ucraina pe 9 mai, după modelul unui „armistițiu de Paște”. Potrivit consilierului prezidențial rus Iuri Ușakov, Trump ar fi susținut inițiativa, iar liderul american ar considera că un acord pentru încheierea conflictului din Ucraina „este aproape”.