Trei persoane, inclusiv doi presupuşi angajaţi ai structurilor de forţă din regiunea transnistreană şi un cetăţean din Chişinău, au fost reţinute duminică seară pentru pregătirea unor dezordini în masă, printre care provocarea incendiilor la instituţii de stat, în schimbul unor sume între 100 și 1.000 de dolari, a anunțat procurorul responsabil de caz, Sergiu Zeamă, transmite tvrmoldova.md.
În timpul perchezițiilor au fost găsite obiecte pirotehnice, benzi pentru imobilizarea persoanelor, telefoane și carduri bancare, care urmau să fie folosite în acțiunile planificate.
„Au fost reținute trei persoane implicate în pregătirea dezordinilor în masă. Astăzi, am depus demersurile privind aplicarea măsurii preventive în privința acestora, arest preventiv de 30 de zile. Pe moment, se repartizează demersurile, așteptăm... În timpul perchezițiilor, au fost depistate obiecte pirotehnice, benzi care urmau a fi legate la mai multe persoane de brațe, telefoane mobile, carduri bancare. Aceste obiecte urmau a fi transmise persoanelor racolate pentru dezordini în masă”, a spus procurorul responsabil de caz, Zeamă Sergiu.
„Două persoane sunt din stânga Nistrului. Unul este pensionar în structurile de forță, la ei în miliție... Pe moment, sunt foarte multe persoane învinuite pentru că sunt persoane care au legătură cu Serbia, altele care nu au legătură cu Serbia, dar erau racolate aici, în Chișinău, din diferite raioane. Comunică toți că urmau să fie plătiți din Federația Rusă. Nu spun de gruparea Șor. De la 100 dolari până la o 1.000, în funcție de ce urmau să facă, de exemplu, provocarea incendiilor la instituțiile de stat", a detaliat procurorul de caz.
Procurorul a precizat că persoanele vizate nu și-au recunoscut vina și susțin că nu se cunoșteau între ele. Unul dintre învinuiți, Oleg Tomița, a declarat că a acceptat 100 de dolari pentru a participa la proteste.
Inspectoratul General al Poliției a confirmat reținerea celor trei pentru organizarea de destabilizări ce urmau să aibă loc în contextul protestelor anunțate de Blocul Electoral „Patriotic”.