Trei persoane, printre care doi copii, răniți în accidentul de pe traseul Chișinău-Hîncești

28/11/2025 -12:18
Imagine

Trei persoane, inclusiv două minore, au fost transportate joi seara la spital după un accident rutier produs pe traseul Chișinău-Hîncești, în apropierea satului Sociteni, raionul Ialoveni. Șoferul unui automobil Skoda Fabia a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a tamponat frontal cu un Nissan, în care se aflau o femeie și două fete minore.

Redacția Realitatea.md a solicitat informații de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, unde au fost internate minorele. Potrivit purtătorului de cuvânt, Maxim Cazacu, fetița de 9 ani are o fractură de tibie și primește îngrijiri în Secția Ortopedie, iar cea de 12 ani suferă o contuzie cerebrală minoră și este monitorizată în Secția Neurochirurgie. Ambele se află în stare de gravitate medie.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele accidentului, în care una dintre mașini s-a răsturnat în urma impactului.