Trei mitinguri vor avea loc pe 21 mai la Comrat

19/05/2023 -15:02
Imagine

Trei mitinguri de protest vor avea loc pe 21 mai în capitala Găgăuziei - Comrat.

Primul este organizat la ora 11:00 în centrul oraşului, lângă "Aleea gloriei", de către consilierul municipal Serghei Kiulaflî, care s-a alăturat partidului Şor, scrie Infotag.

Totodată, activistul civic Fiodor Dobrov va organiza un miting lângă Casa de cultură, alături de susţinătorii săi. 

La ora 13:00 va începe un alt miting în piaţa din centrul oraşului, care va fi organizat de activistul civic Mihail Vlah. 

Organizatorii mitingurilor au anunţat obiective similare ale protestelor - o evaluare a situaţiei socio-politice din Moldova şi reacţia autorităţilor centrale la rezultatele alegerilor pentru funcţi a de başcan al autonomiei. 

Aceştia intenţionează, de asemenea, să-şi declare dezacordul faţă de cursul integrării europene proclamat de autorităţile moldoveneşti.