Panică, teroare și agonie. Evdokia Tsagli, o tânără vedetă de televizune din Grecia, încearcă să găsească cele mai potrivite cuvinte pentru a descrie a descrie ce a trăit în vagonul numărul 3, după ce trenul de pasageri în care se afla, marți noapte, s-a ciocnit frontal cu un marfar, la Tempi, scrie Observator.ro.
Călătorea împreună cu prietenii ei și se află printre norocoșii care au reușit să scape cu viață din mormanele de fiare contorsionate după impactul devastator.
Nimic nu prefigura ororile care aveau să urmeze.
"Eram în vagonul trei și mă jucam cu pisica unei fete. Râdeam. Cum ne puteam imagina ce avea să se întâmple câteva minute mai târziu?".
În momentul coliziunii, Evdokia Tsagli era în compartiment. Cei care se aflau pe coridor au fost aruncați din vagon. Fie au murit, fie au fost grav răniți. "Am simțit cum vagonul se răsucește și cum mă lovesc puternic cu fruntea și nasul de o suprafață dură. Instinctiv m-am ghemuit, pentru a-mi proteja corpul", spune Evdokia.
Peste tot se aud țipete. Sunt puțini cei care reușesc să-și păstreze calmul.
"Apoi totul a luat foc, iar flăcările mă cuprindeau, îmi ardeau părul", continuă să descrie oroarea Evdokia Tsagli.
Panica este un cuvânt prea mic pentru a descrie ceea ce s-a întâmplat în vagonul 3, imediat după ciocnire. Singurul lucru sigur, spune Evdokia Tsagli, este că instinctul de supraviețuire a funcționat. "Am căutat o modalitate de a coborî din vagon. Am găsit o cale de ieșire, însă am realizat imediat că distanța care mă desparte de sol era egală cu două etaje ale unui bloc de apartamente, pentru că un alt vagon era sub al nostru".
În disperarea lor, unii pasageri au început să sară în gol, fără să calculeze distanța. "Zburau, apoi era liniște. Nu știu ce s-a întâmplat cu acești oameni. Dacă au supraviețuit, dacă au fost răniți...Sincer, nu știu". Atunci, tânăra a ajuns la o dilemă: "Trebuia să decid dacă să fiu arsă de vie sau dacă să-mi rup oasele căzând în gol, pentru a mă salva".