Transportatorii din întreaga țară anunță grevă generală timp de o zi

18/02/2021 -13:20
Imagine

Transportul regulat de pasageri, inclusiv cel privat de peste 50% în Chișinău, va fi sistat pentru o zi, săptămâna viitoare.

Anunțul a fost făcut de către Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), care spune că măsura a fost luată în scop de protest împotriva incompetenței funcționarilor publici responsabili de gestionarea crizei pandemice.

"Această decizie vine ca reacție la aplicarea amenzilor pentru încălcarea p 4.4. al Hotărârii nr. 45 CNESP, dar și a discuției avute loc astăzi cu membrii CNESP, ministerelor responsabile din domeniul medicinii și economiei, precum și reprezentanții altor instituții publice", spun reprezentanții APOTA, potrivit stiri.md.

Totodată, potrivit lor, de vină s-ar face secretarul de Stat, Tatiana Zatîc, care a salutat decizia de sistare a transportului regulat de pasageri și s-a arătat convinsă că aceasta va avea un efect pozitiv asupra populației țării.

"Fără a ne referi la competența și devotamentul dnei Zatîc de rând cu alți funcționari publici, care au eșuat în gestionarea crizei pandemice și evitând a explica că măsurile epidemiologice adoptate în lipsa unor măsuri complexe de ordin social, economic și financiar nu-și vor atinge scopul privind diminuarea riscurilor contaminării, dar din contra vor crea riscuri noi și mai greu monitorizate de autorități, venim a ne cere scuze de la pasageri pentru lovitura pe care vor fi nevoiți să o primească din cauza sistării transportului. Nu avem altă cale să arătăm lipsa competenței funcționarilor publici, decât să sistăm transportul", se arată într-un mesaj.

Decizia privind ziua sistării transportului va fi adoptată astăzi, la ședința de la ora 14:00 a Consiliului APOTA și va fi anunțată imediat după finalizarea ședinței.