Tragedie în Ucraina! O tânără campioană la dans, de doar 20 de ani, a fost omorâtă de o rachetă rusească în timp ce se antrena alături de tatăl său

11/07/2022 -15:07
Imagine

O tânără campioană la dans, în vârstă de 20 de ani, a fost omorâtă de o rachetă în orașul ucrainean Krîvîi Rih, potrivit Sky News. Sportiva se antrena, când rușii au declanșat atacul.

Tânăra dansatoare a murit în timpul unui antrenament, a anunțat Anton Gerașcenko, consilier al ministrului afacerilor interne al Ucrainei.

Daria Kurdel, în vârstă de 20 de ani, a fost ucisă de o rachetă în Krîvîi Rih, în timp ce se antrena în aer liber alături de tatăl său, potrivit anunțului. Presa locală a relatat că ea a murit din cauza unei răni provocate de schije.