Tragedie pe o șosea din Italia: Moldoveancă însărcinată și fetița ei de 2 ani printre persoanele implicate

03/08/2025 -14:50
Imagine

Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă, 2 august, în jurul orei 17:00, pe șoseaua provincială Caposile–Portegrandi din Italia, în apropierea localității Quarto d’Altino, regiunea Veneto. În coliziune au fost implicate patru autoturisme, iar bilanțul este de opt persoane rănite, printre care o fetiță de doi ani și părinții acesteia, toți din Republica Moldova, relatează publicația La Nuova Venezia, scrie rotalianul.

Potrivit primelor informații, accidentul s-ar fi produs în urma unei manevre de depășire, soldată cu un impact semi-frontal între un Volkswagen Passat și un Volvo XC60. În urma coliziunii, au fost avariate și o Alfa Romeo Tonale și un Citroen, însă circumstanțele exacte sunt încă investigate de poliția locală din Quarto d’Altino, sprijinită de carabinierii din Meolo.

Impactul a fost extrem de violent, cele două mașini implicate în coliziunea frontală fiind complet distruse. Martorii au alertat imediat autoritățile, iar la fața locului au intervenit patru ambulanțe ale serviciului de urgență 118 din Jesolo, San Donà și Marcon, precum și echipaje de pompieri din San Donà și Mestre.

Un elicopter medical a transportat de urgență fetița moldoveancă la spitalul din Padova. Părinții acesteia, o femeie însărcinată de 28 de ani și un bărbat de 38 de ani, au fost internați în stare gravă la spitalul din Mestre, ambii fiind în prognostic rezervat. Din fericire, femeia ar fi în afara pericolului.

Alte cinci persoane, toate de naționalitate italiană, au fost rănite mai ușor. Printre acestea se află o femeie de 45 de ani, un bărbat de 50 de ani, fiica lor de 15 ani și două fetițe de 9 și 11 ani, internate la secția de Pediatrie a spitalului din Mestre. Prognosticul pentru cei trei adulți este favorabil, cu leziuni mai puțin severe.

Din cauza accidentului, traficul pe șoseaua provincială SP43 a fost complet blocat timp de mai multe ore, pentru a permite intervenția echipelor de salvare, restabilirea siguranței și desfășurarea cercetărilor necesare.

Este al doilea accident grav produs în ultimele luni pe acest segment de drum. În luna mai, un alt impact frontal între o mașină și un camion a dus la moartea unui bărbat de 34 de ani din Oriago di Mira, soția și bebelușul acestuia fiind de asemenea răniți.

Șoseaua Caposile–Portegrandi, deși echipată cu radar de viteză, rămâne extrem de circulată, mai ales în weekendurile de vară, ceea ce crește riscul unor astfel de tragedii. Ancheta privind accidentul de sâmbătă este în curs de desfășurare.

VEZI ARTICOLE