Un bărbat de 50 de ani din localitatea Zubrești, raionul Strășeni, a murit la spital după ce a fost înjunghiat de fiul său vitreg, în urma unui conflict izbucnit în după-amiaza zilei de 24 septembrie, în jurul orei 17:00.
Potrivit surselor pulsmedia.md, între victimă și tânărul de 27 de ani a avut loc o dispută care a degenerat rapid. În timpul altercației, tânărul ar fi luat un cuțit de bucătărie și l-ar fi aruncat spre bărbat, rănindu-l grav în spate. Victima a fost transportată de urgență la spital, însă, din nefericire, a decedat ulterior din cauza leziunilor.
Agresorul a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Strășeni pentru documentare și, ulterior, reținut pentru 72 de ore. Poliția continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele tragediei.