Tragedie la Cricova. A murit străpuns de un gard, după ce a căzut din copac

26/02/2025 -22:13
Imagine

Un bărbat a murit, după ce a căzut dintr-un copac peste un gard din răngi metalice. Tragedia a avut loc în această seară, în jurul orei 18.00, pe strada Păcii din orașul Cricova, municipiul Chișinău, scrie PulsMedia.MD.

Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 75 de ani. Acesta ar fi efectuat lucrări de curățire a copacilor din propria gospodărie, când din neatenție ar fi căzut din copac și a fost străpuns de răngile metalice ale unui gard peste care se prăbușise.Acesta a fost găsit de către soția sa înfipt în gard, care imediat a solicitat intrevenția unei ambulanțe. Din nefericire, medicii veniți la fața locului, au putut doar să constate decesul bărbatului.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.