Traficul de droguri prin magazine online și consumul chiar în incinta școlii: declarațiile ministrei Afacerilor Interne
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că Poliția investighează absolut toate cazurile de trafic sau comercializare de droguri, inclusiv cele care implică utilizarea platformelor și magazinelor online, transmite realitatea.md.
„Poliția, când este sesizată, bineînțeles că investighează toate cazurile de trafic de droguri sau comercializare. Este o problemă care ține și de utilizarea platformelor online ca mecanism de comercializare, iar documentarea și reducerea numărului acestor magazine online intră în competența poliției”, a subliniat ministra.
Întrebată dacă elevii își procură droguri de pe internet și le consumă chiar în incinta școlii, șefa MAI a recunoscut că „din păcate, acestea sunt accesibile, deoarece numărul magazinelor online care apar este unul considerabil”.
„Când poliția identifică persoanele din spatele acestor magazine online, se pornește o cauză penală. Atâta timp cât această informație este disponibilă online și vorbim de cantități mici, este importantă și educația tinerilor în școli despre riscurile asociate consumului de droguri. Orice caz sesizat este investigat corespunzător de poliție”, a mai adăugat Daniella Misail-Nichitin.
Sursa foto: Imagine ilustrativă