Tot mai multe femei cer ajutor în cazuri de violență: de la 2.000 în 2023 la 10.000 în 2025

15/09/2026 -03:58
Imagine

Numărul femeilor care solicită ajutor din partea serviciilor de asistență socială în cazuri de violență a crescut semnificativ în ultimii doi ani. Dacă în 2023 aproximativ 2.000 de femei au cerut sprijin, în 2025 numărul acestora a ajuns la circa 10.000.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, spune că această creștere reflectă atât amploarea fenomenului, cât și faptul că tot mai multe victime ajung să ceară ajutor.

„Dacă în 2023 erau în jur de 2.000 de femei pe an, în 2025 aveam deja 10.000 de femei care au solicitat suport și la care noi am oferit suport diferit sau le-am plasat într-un centru de plasament”, a declarat Natalia Plugaru la Radio Moldova.

Autoritățile au extins, între timp, și rețeaua de centre de plasament pentru victimele violenței. Au fost deschise două adăposturi noi, iar alte centre urmează să fie create.

Potrivit ministrei, extinderea acestor servicii este prevăzută inclusiv în documentele legate de procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Natalia Plugaru a atras atenția și asupra riscurilor la care sunt expuși asistenții sociali în timpul vizitelor la domiciliu. În cazurile în care există pericol de agresiune, aceștia ar trebui să fie însoțiți de polițiști.

În perioada 2021–2026, în Republica Moldova au fost emise peste 7.000 de ordonanțe de protecție. Prin acestea au fost protejați peste 7.400 de adulți și peste 500 de minori.

În sectorul public funcționează în prezent 11 adăposturi pentru victimele violenței domestice, cu o capacitate totală de 230 de locuri.

Problema protecției victimelor a revenit în atenția autorităților după crima de la Măgdăcești, unde o femeie de 42 de ani ar fi fost ucisă de soțul său, deși anterior obținuse ordonanțe de protecție, iar agresorul fusese monitorizat electronic.

După acest caz, autoritățile au anunțat mai multe măsuri, printre care acces extins la sistemul de monitorizare, controale suplimentare la frontieră, înăsprirea pedepselor pentru încălcarea ordonanțelor și achiziționarea de noi dispozitive de monitorizare electronică.