Tom Cruise e cu ochii pe Kate Middleton: Actorul, surprins în timp ce o admira pe Ducesa de Cambridge la Wimbledon

12/07/2022 -20:16
Imagine

Kate Middleton a strălucit la turneul de tenis de la Wimbledon într-o rochie de un galben intens, care a atras atenția celorlalți participanți, inclusiv a actorului Tom Cruise.

Ducesa de Cambridge, în vârstă de 40 de ani, a arătat spectaculos într-o rochie midi Roksanda. Ea a completat ținuta cu cercei cu citrine Kiki McDonough Eden și pantofi cu toc Gianvito Rossi din piele întoarsă, de culoare albă.

Este a treia oară când Kate alege să poarte ținute în nuanțe de galben la celebrul turneu de tenis. Ea a purtat aceeași culoare la Wimbledon în 2016 și 2018.

Rochia Roksanda pe care a ales-o pentru finala de tenis este aceeași rochie pe care soția Prințului William a purtat-o și în turneul din Caraibe, de la începutul acestui an.

Ținuta spectaculoasă a atras atenția celorlalți participanți la evenimentul sportiv, printre care s-a numărat și actorul Tom Cruise.

Starul în vârstă de 59 de ani a fost fotografiat în timp ce o privea cu admirație pe Ducesa de Cambridge. El a stat cu trei rânduri în spatele lui Kate și a fost observat privind-o de la distanță.

sursa