Toate intrările în parcul OrheiLand au fost blocate azi de polițiști după scandalul de ieri iscat acolo

29/01/2022 -18:47
Imagine

Toate intrările pe teritoriul parcului OrheiLand de la Orhei au fost blocate de polițiști, după ce ieri oamenii legii au fost nevoiți să evacueze toți vizitatorii, în timp ce aleșii locali și deputatul Marina Tauber au venit să împiedice acțiunile acestora, scrie replicamedia.md. Primarul orașului, Pavel Verejanu, membru al Partidului „Șor”, a declarat într-un live de la fața locului că măsurile luate de polițiști sunt „ilogice” și ar avea scopul de „a-și bate joc de oameni”.

„Ieri au fost vreo 50 de polițiști. Cu ocazia asta au aflat și ei unde se află OrheiLand, au venit și astăzi, își petrec timpul liber, probabil datorită meritelor remarcabile. Doamna Revenco, vreau să vă felicit și să vă spun că, vineri, grupul dumneavoastră de copii - polițiștii, care au fost aici, au învins grupul de copiii care au venit să viziteze parcul. Grupul delegat de dumneavoastră a făcut față, a luptat crâncen cu copilașii, i-a scos pe toți din acest parc, care, repet, este public. De ce nu sunt interzise plimbările în parcul central din capitală sau din alte sectoare ale Chișinăului, de exemplu, așa cum se întâmplă la OrheiLand? Vreau să vă asigur că nu veți avea de câștigat în lupta cu copiii! Apropo, doamna Revenco, dacă spuneți că la OrheiLand este varianta Omicron a noului coronavirus, atunci puteți fi acuzată că i-ați trimis intenționat pe polițiști să se infecteze”, a spus edilul.

Amintim că mai mulți polițiști s-au deplasat vineri, 28 ianuarie, la parcul Orheiland de la Orhei, unde autoritățile au instituit propriile reguli, pentru a asigura respectarea măsurilor de protecție și prevenire a infecției COVID-19, în conformitate cu decizia CNESP din 20 ianuarie. Aceștia au fost însă întâmpinați de deputata partidului „Șor”, Marina Tauber, de președintele de raion Dinu Țurcanu și de primarul Pavel Verejanu, care au insistat că nu au de gând să se supună deciyiilor autorităților centrale și au cerut oamenilor legii să părăsească teritoriul parcului.

Totuși, într-un final, aceștia au reușit să evacueze vizitatorii parcului de distracții.

Anterior, Inspectoratul General al Poliției a îndemna administrația raionului și a Primăriei municipiului Orhei să aducă în concordanță Hotărârea teritorială cu decizia Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică (CNESP) și a avertizat că responsabilii riscă să fiesancționați pentru încălcarea legii.

Totodată, IGP a anuțat că a înaintat în acest sens un șir de prescripții, iar materialele acumulate pe numele persoanelor cu funcție de răspundere din Orhei vor fi remise Centrului Național Anticorupție.