Toate drumurile naționale au fost curățate. Spînu: „Mulțumesc fiecărui om care a pus umărul și a ajutat la depășirea acestei calamități naturale”

28/11/2023 -09:57
Imagine

Pe drumurile naționale se circulă liber, asta după ce, timp de 48 de ore, mii de oameni și salvatori au deszăpezit traseele și au acordat ajutor oamenilor blocați. Declarația a fost făcută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, într-o postare pe pagina sa de Facebook, scrie moldova1.md.

De asemenea, oficialul a mulțumit tuturor persoanelor care s-au implicat și ajutat la depășirea acestei calamități naturale.

*„Timp de peste 48 de ore, non-stop, mii de oameni, drumari, salvatori, polițiști, voluntari, agricultori, companii private au deszăpezit drumurile și au acordat ajutor oamenilor blocați. După 48 de ore putem deja spune că drumurile naționale sunt curățate și se circulă liber. Vreau să mulțumesc fiecărui om care a pus umărul și a ajutat la depășirea consecințelor acestei calamități naturale.

Am văzut cum drumarii, ziua și noaptea, au scos mașini și oameni din straturi depeste 2-3 metri de zăpada. Am văzut cum unele companii și-au adus echipamentele de la nordul țării pentru a ajuta în zonele cele mai afectate, la Căușeni, Comrat, Ceadâr Lunga, Vulcănești, Ștefan Vodă, Cimișlia, Cahul. Am văzut cum agricultorii și-au pus la dispoziție tractoarele pentru a ajuta oamenii. Polițiștii și salvatorii au fost prezenți în cele mai complicate locuri pentru a ajuta. Oameni buni, vă mulțumim*”, a menționat Andrei Spînu.

Totodată, ministrul a precizat că, în prezent, echipele de intervenție continuă să lucreze pe drumurile naționale pentru a extinde partea carosabilă și a asigurar circulația în condiții de siguranță.

Amintim că, conform informației Administrației de Stat a Drumurilor la lucrările de curățire a zăpezii de pe partea carosabilă și împrăștierea materialului antiderapant, au fost implicate 261 unități de tehnică și 499 angajați, fiind împrăștiate 1935 tone de materiale antiderapant.

Totodată, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că pe drumurile din țară se circulă în condiții de iarnă și îndeamnă conducătorii auto să își echipeze corespunzător mijloacele de transport