Pretinsul executiv de la Tiraspol este obligat să reducă drastic veniturile la bugetul regiunii cu aproape 300 de milioane de ruble locale, echivalentul a circa 15 milioane de euro. Decizia vine pe fondul suspendării activității unor întreprinderi industriale din cauza aprovizionării insuficiente cu gaze naturale și a sistării exporturilor de energie electrică de către Centrala Termoelectrică Moldovenească (CTEM).
Foto de arhivă
Potrivit unui comunicat al așa-zisului legislativ regional, fondul de investiții de capital va fi redus cu 33 de milioane de ruble (peste 1,6 milioane de euro), iar fondul rutier cu aproape 31,5 milioane de ruble (aproximativ 1,5 milioane de euro). De asemenea, finanțarea altor cheltuieli ale regiunii, fără precizare, va fi diminuată cu un total de 105 milioane de ruble (5,3 milioane de euro).
Ministrul finanțelor din regiune, Aliona Ruskievici, a explicat că măsurile sunt impuse de presiunea externă, suspendarea activității industriale pe fondul lipsei de gaze, oprirea exporturilor de energie, dubla impozitare și alte poveri financiare asupra agenților economici. În aceste condiții, a fost propusă reducerea planificată a veniturilor bugetului republican și consolidat cu aproape 288 milioane de ruble.
Proiectul de lege privind modificarea bugetului pentru 2025 a fost examinat în prima lectură de Comitetul pentru politică economică, buget și finanțe al așa-zisului parlament transnistrean și urmează să fie dezbătut în plen.
Tot astăzi, a fost discutat și proiectul de modificare a bugetului Fondului Unic de Asigurări Sociale pe 2025. Guvernul regiunii propune ajustarea veniturilor, cheltuielilor și deficitului acestui fond, pe baza sumelor rămase la începutul anului, în valoare de 20,36 milioane de ruble.
Ambele proiecte urmează să fie supuse votului în prima lectură în cadrul unei ședințe viitoare a așa-numitului Soviet Suprem al regiunii.