Termen limită pentru achitarea impozitului pe avere este 26 decembrie 2025

03/12/2025 -09:53
Imagine
Sursa foto: Serviviul Fiscal

Serviciul Fiscal de Stat reamintește contribuabililor că data de 26 decembrie 2025 este termenul limită pentru plata impozitului pe avere aferent acestui an, informează unika.md.

Impozitul pe avere se aplică asupra bunurilor imobiliare cu destinație locativă și caselor de vacanță (excluzând terenurile), care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • valoarea totală estimată de 3,22 milioane lei sau mai mult;
  • suprafața totală de 120 m² sau mai mult.

Contribuabilii identificați la situația din 1 noiembrie 2025 ca subiecți ai impunerii au fost informați despre suma datorată prin avizele de plată transmise.

Cei care nu au recepționat avizul trebuie să se adreseze subdiviziunii Serviciului Fiscal de Stat din raza în care sunt înregistrați.

Persoanele cu semnătură electronică pot genera singuri avizele de plată pentru anul 2025, accesând serviciul „Vizualizarea impozitului în baza fișei imobilului” pe pagina www.sfs.md.

Achitarea impozitului se poate face și online, prin serviciul guvernamental MPay, secțiunea „Impozitul pe avere”.

Neachitarea impozitului până la termenul de 26 decembrie va atrage aplicarea unei penalități de întârziere de 0,0247% pe zi pentru fiecare zi de întârziere.