Tatăl copilului din Edineț care și-a împușcat mortal verișoara, și-a aflat sentința

19/08/2023 -16:45
Imagine

Tatăl copilului de opt ani, care și-a împușcat verișoara de șapte ani cu o armă pneumatică, în timp ce se jucau la Edineț, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Decizia a fost luată, pe 15 august, de magistrații Judecătoriei Edineț, transmite NewsMaker

Totodată, bărbatul este obligat să nu-și schimbe domiciliul timp de un an, fără consimțământul organelor de drept. Iar din contul inculpatului, vor fi încasați 8.050 de lei în beneficiul statului, cu titlu de cheltuieli judiciare suportate pe caz.

Sentința poate fi atacată în termen de 15 zile de la pronunțare, la Curtea de Apel Bălți.