Guvernul Republicii Moldova a anunțat că la ședința comună cu Guvernul României, din 11 februarie, va fi semnat un acord ce va prevedea reducerea și eliminarea unor tarife de roaming, ceea ce va duce la economii de zeci de milioane de lei pentru cetățenii ambelor țări, scrie newsin.md.
Anterior, autoritățile au anunțat că taxele de convorbire la telefon dintre Republica Moldova și România vor fi anulate. Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat anterior că această liberalizare ar fi un semnal bun pentru cetățeni.
Potrivit informațiilor, pentru apelurile efectuate în roaming în România cu destinația Republica Moldova, tarifele vor scădea de cel puțin 10 ori.
Totodată, pentru apelurile primite în roaming în România din Republica Moldova, tariful de roaming va fi eliminat.
Pentru serviciile de date (Internet) utilizat în roaming în România, tarifele vor scădea de cel puțin 5 ori.