Tânărul de 20 de ani din satul Coşniţa, care era de negăsit de miercuri, s-a înecat în râul Nistru. Corpul neînsufleţit al acestuia a fost găsit sâmbătă de localnici în apele râului, în apropierea localităţii.
Oamenii au scos cadavrul care va fi supus expertizei medico - legale pentru stabilirea exactă a cauzelor decesului.Băiatul a plecat la scăldat împreună cu un prieten, care le-a spus salvatorilor că amicul său a fost luat de ape.Scafandrii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au căutat victima timp de patru zile, fără succes. Datele IGSU arată că de la începutul anului, s-au înregistrat 56 de cazuri de înec. 5 dintre cei înecaţi sunt copii, scrie publika.md.